UE ii obliga pe tarani sa-si asomeze (un fel de „anestezie” cu pistol de asomare) porcii inainte de taiere, taxa fiind de 3 euro. Aplicarea acestei prevederi europene are in vedere bunastarea animalelor. Operatiunea de asomare poate fi efectuata de medicii veterinari, prin folosirea pistolului cu glont captiv. Practic, animalul este pocnit in cap, isi pierde brusc toate simturile si poate fi taiat conform normelor UE, fara sa sufere. Romania nu are, insa, destule pistoale de acest tip. In Vrancea, de pilda, s-au adus 75 de pistoale, desi s-au depus sute de cereri. „Necesarul nostru de asomatoare nu poate fi asigurat nici de intreaga piata europeana”, a declarat presedintele Colegiului Medicilor Veterinari, Liviu Harbuz. (A.S.D.)